Festivalul măştilor din Pernik, Bulgaria

Festivalul măştilor din Pernik, Bulgaria, este unul dintre cele mai mari festivaluri de acest gen din Balcani şi are loc în fiecare an între 25 și 30 ianuarie. Pentru prima dată, autorităţile locale din Pernik au organizat acest festival în 1966. În 1985 însă, festivalul a intrat în circuitul internaţional, având participanţi din majoritatea ţărilor balcanice, iar astăzi este un simbol al culturii tradiţionale din Bulgaria şi o oportunitate pentru marile ansambluri folclorice din Balcani de a-şi promova valorile, dar şi de a se cunoaşte între ele.

Luna ianuarie era o lună plină de încărcătură spirituală și mitologică, atât la noi cât și la vecinii de peste Dunăre, toți trebuind să îndeplinim anumite ritualuri pentru fiecare sărbătoare, fie că uneori bărbații erau cei care se luptau cu spiritele fie că erau femeile (de Babinden), în luna ianuarie tradițiile erau foarte importante, iar semnele erau cele care le arătau țăranilor dacă vor avea o recoltă bună (în funcție de grosimea zăpezii din preajma zilei Sfâtului Atanas). Citeşte continuarea pe www.dianora.ro

Principala atracție e parada măștilor care ține două zile și la care participă companii din Bulgaria, Europa, Asia și Africa. Un juriu format din specialiști în cultură, etnografie și folclor decide câștigătorii concursurilor și spectacolelor. Citeşte continuarea pe dordeducă.ro.

Romania, invitată pentru prima dată la această manifestare a fost reprezentată de grupul Cucilor din Brănești-Ilfov. Datorita prestației sale, grupul Cucilor din Brănești a fost invitat și la ediția din 2012, dar vremea nefavorabilă a facut imposibilă prezenta noastră. Citește continuarea pe www.cuciidinbranesti.blogspot.ro

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s